Ceahlăul nu are obiectiv în Cupa României

Ceahlăul nu are obiectiv în Cupa României
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceahlăul si-a stabilit cartierul general la Mogoșoaia, unde a deplasat un lot de 24 de jucători pentru meciurile cu Astra Giurgiu, din campionat și cu Rapid București, din 16-zecimile Cupei României la fotbal. Mijlocașul Stana, supranumit de Vasile Miriuță „inima echipei”, este în continuare indiponibil și absența lui poate influența randamentul echipei. Conducerea administra tivă nu a fixat echipei niciun obiectiv în Cupa României.

De altfel, Ceahlăul nici nu este percepută ca o specialistă a Cupei. Tocmai de aceea, parcursul fotmației nemțene din sezonul trecut, când a fost la un pas de semifinale, va intra în istoria clubului. Cu toate acestea tenicianul Vasile Miriuță și-a impus un obiectiv, acela de câștiga jocul cu Rapid.

„Normal, este să vrem să câștigăm jocul. Și Cupa e importantă, trebuie să mergem mai departe, cât mai sus în această competiție, dacă vom putea. Avem jucători foarte buni, am demonstrat lucrul acesta. Suntem neînvinși de mai multe etape. Sincer, pe mine mă interesează mai puțin cum abordează alte echipe meciurile contra noastră. Important e ca echipa pe care o pregătesc să abordeze meciul într-un fel foarte bun. De aceea ne-am pregătit, pentru a scoate rezultate bune”, a precizat Vasile Miriuță. Acesta a ținut să scoată în evidență absența mijlocașului Stana, care nu va putea evolua nici în acestă săptămână. Propus lui Victor Pițurcă pentru convocare la naționala României, mijlocașul Ceahlăului a fost supranumit „inima echipei” de către tehnicianul Vasile Miriuță. „Stana, nu numai pentru mine, ci și pentru echipă, este un jucător foarte bun. A demonstrat-o. Este un jucător indispensabil. Este inima echipei, cu toate că Onciu, cel care l-a înlocuit nu a jucat rău, dar fiecare jucător ale calitățile lui. Stana este un jucător foarte bun care ne va lipsi, deși eu sunt sigur că cine va juca pe postul lui își va face datoria și va demonstra că își merită locul de titular”, a mai spus Vasile Miriuță. Acesta a lăsat să se înțeleagă faptul că ar putea da credit și altor jucători în meciul cu Rapid din Cupa României.

De aceea primul unsprezece ar putea arăta astfel: Jicha – Țepeș, Marc, Ichim, Rusu – Emil Dică, Hassani – Constantinescu, Golubovic, Popadiuc – Velici

Rezerve: Jovic, Cânu, Jula, Dumitraș, Cazan, Gheorghiu, Chitoșcă, Achim


Articol publicat de Cristi SOROCEANU
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×